ROESF a fost desemnată partener național pentru România în cadrul Esports Nations Cup 2026 (ENC), competiția globală organizată de Esports Foundation care va reuni peste 100 de țări și teritorii. Anunțul confirmă intrarea oficială a României într-un format competitiv fără precedent în industria esports, bazat exclusiv pe reprezentare națională.
Primul sistem global structurat pentru echipe naționale de esports
Esports Nations Cup marchează o premieră pentru industrie: este primul format recurent, la scară globală, prin care jucătorii de esports pot reprezenta oficial țara de origine, completând un ecosistem dominat până acum de competițiile între cluburi. Competiția este programată să se desfășoare în perioada 2–29 noiembrie 2026, la Riad, și va include un lineup de titluri esports de top. Interesul la nivel internațional a fost unul semnificativ: peste 630 de aplicații au fost înregistrate din 150 de țări și teritorii.
„ENC nu este doar o competiție nouă, ci un model nou pentru evoluția esports la nivel global”, a declarat Hans Jagnow, Director of National Team Relations în cadrul Esports Foundation, subliniind că proiectul se bazează pe un principiu clar: jucătorii trebuie să aibă un parcurs definit pentru a-și reprezenta țara, iar fanii au nevoie de echipe naționale în jurul cărora să se mobilizeze.
Cine este ROESF și ce rol are în competiție
ROESF (Romanian Esports Federation) este membră cu drepturi depline a International Esports Federation și organizează de mai mulți ani calificările naționale pentru Campionatele Mondiale WEC. Federația a coordonat evenimente europene importante, printre care EURO CSGO 2022, și este partener al eSuperliga, campionatul de EA FC desfășurat în paralel cu Superliga României.
În cadrul Esports Nations Cup 2026, structurile de parteneriat variază în funcție de regiune: de la organisme consacrate precum Korea Esports Association sau Saudi Esports Federation, la coaliții de cluburi în Brazilia și Statele Unite, și modele hibride public-private în Germania, Canada sau Emiratele Arabe Unite.

Procesul de selecție începe în vara anului 2026
ROESF va coordona procesul de selecție pentru România, care va demara în vara acestui an și va include identificarea și pregătirea celor mai valoroși jucători și echipe pentru competițiile din cadrul ENC. Procesul este organizat în parteneriat cu Digital Crusade și DBO.
„Participarea României la Esports Nations Cup reprezintă un moment definitoriu pentru scena noastră competitivă. Faptul că vom concura alături de cele mai importante țări din lume validează progresul pe care l-am făcut în ultimii ani”, a declarat Mihai Cotos, președintele ROESF.
România vine cu titluri mondiale și europene
România intră în această competiție cu un palmares internațional solid. Echipa națională este campioană mondială en-titre la Counter-Strike, titlu obținut la ultima ediție a Campionatului Mondial. De-a lungul timpului, jucătorii români au mai obținut titluri mondiale la EA SPORTS FC și titluri europene la League of Legends.





