Sunteti in căutarea acțiunii data de meciurile de fotbal, fără a fi nevoiti sa platiti prețul complet pentru FIFA? Konami a anunțat astăzi că lansează versiunea PES 2019 Lite, o versiune lite și gratuită a simulatorului său de fotbal, pentru Xbox One, PS4 și PC.
Accentul titlului „Lite” este legat de sectiunea MyClub, un mod de joc care permite jucătorilor să isi creeze propriile echipe cu vedete de fotbal din prezent sau trecut. Modul include achiziții opționale în aplicație, ceea ce poate fi modul prin care Konami intenționează să facă bani prin intermediul acestei versiuni gratuite.
În plus față de MyClub, PES 2019 Lite include, de asemenea, capacitatea de a juca meciuri demonstrative offline și de a juca prin meciuri de antrenament. Un mod numit PES League, care permite jucătorilor să participe la meciurile 3v3 co-op și să participe la turnee cu durată limitată, este disponibil și pentru jucătorii Lite.
PES 2019 Lite continuă tradiția celor de la Konami de a oferi o versiune a jocului pentru instalare gratuita menita sa creasca interesul. Franciza PES a pierdut recent practic tot ce avea distinc si atragator fata de rivalul FIFA, cu mult mai popular in randul fanilor. Compania britanică Chart-Track a anunțat că vânzările de PES 2019 au scăzut cu 42% față de predecesorul său.
Franciza a avut parte de o lovitură majoră în acest an, când a pierdut licența pentru a include conținutul oficial al competitiilor UEFA Champions League si Europa League pentru viitoarele iterații ale jocului.
PES 2019 Lite este disponibil pentru inceput pentru descarcare gratuita in versiunile pentru PC, prin intermediul platformei Steam, si PlayStation 4.





