În cadrul unei conferințe de presă organizata de catre cei de la Wall Street Journal și la care a luat parte și Tim Cook, CEO-ul Apple,oficialul a declarat ca serviciul de muzică online al Apple, lansat la sfârșitul lunii iunie, a ajuns la 6,5 milioane de abonați.
Perioada de serviciu gratuit propusă la lansarea Apple Music în peste 100 de țări ia sfârșit, însă există încă 8 milioane de persoane care profită de această formulă. Aceasta face ca numărul total al utilizatorilor serviciului să depășească 15 milioane de persoane, a adăugat Tim Cook.
Acesta s-a declarat cu adevărat încântat de succesul serviciului. Cifrele sugerează că aproape 60% dintre persoanele care s-au înscris iniţial pe acest serviciu de streaming muzical au decis să plătească un abonament după încheierea perioadei de testare gratuită a serviciului.
Pe lângă veștile legate de serviciul Apple Music, Tim Cook a vorbit și despre noul serviciu Apple TV. Tim Cook spune că noul streaming-box va fi „o piatră de temelie” care va schimba fundamental experienţa privitului la televizor, iar zilele „plimbatului” printre canale s-au cam încheiat. Comentariile sale sugerează că vor urma şi alte anunţuri din partea Apple. „Prima armă tocmai a tras primul foc”, a spus Tim Cook.




