Pe 23 și 24 mai, la Hala Laminor din București, are loc primul hackathon din Europa de Sud-Est dedicat soluțiilor de energie sustenabilă – Cleantech Hackathon, un eveniment organizat în cadrul ENERGY EXPO 2025, cel mai mare târg de energie din regiune.
Evenimentul aduce împreună peste 100 de participanți – programatori, echipe de startup-uri tech și mentori – care vor colabora pentru a dezvolta soluții inovatoare în cadrul a 9 provocări propuse de companii din sectorul energetic. Printre temele abordate se numără:
- managementul inteligent al rețelelor electrice,
- optimizarea stațiilor de încărcare pentru vehicule electrice,
- utilizarea dronelor pentru inspecții automatizate,
- predicția consumului în rețelele de joasă tensiune cu ajutorul AI.
Un moment special al evenimentului este participarea TUCN Racing Team, echipa Universității Tehnice din Cluj-Napoca, care va expune vineri, între orele 11.00 – 16.00, vehiculul solar Sol Invictus. Acesta va reprezenta România în prestigioasa competiție Bridgestone World Solar Challenge 2025 din Australia, unde va parcurge 3.000 km între Darwin și Adelaide, doar pe bază de energie solară.
Hackathonul este organizat cu sprijinul Ministerului Energiei și face parte din programul Cleantech Nexus, lansat în 2024 de acceleratorul Techcelerator, un catalizator de colaborări între startup-uri și corporații în domeniul tehnologiei sustenabile.
Agenda Cleantech Hackathon:
Vineri, 23 mai
🕥 10:30 – Deschiderea oficială (Techcelerator, Ministerul Energiei, companii partenere)
🕚 11:30 – 20:00 – Sesiuni de hacking și mentorat
Sâmbătă, 24 mai
🕙 10:00 – 12:00 – Continuarea sesiunilor de hacking și mentorat
🕐 13:00 – Anunțarea finaliștilor
🕝 13:30 – 15:30 – Pitch-urile finale
🕓 16:00 – 17:30 – Festivitatea de premiere





