Compania românească E-Boda Distribution a anunţat o nouă tabletă cu ecran de 7”, dedicată celor cu bugete reduse. Impresspeed E350 nu va impresiona prin performanţe sau construcţie, însă poate fi o opţiune pentru cei ce doresc o tabletă simplă pentru navigare pe Internet sau lectură a titlurilor în format electronic. Privind lista de specificaţii de mai jos, nu putem să nu recunoaştem reţeta clasică: ecran cu rezoluţie acceptabilă, chipset ieftin cu procesor dual core şi 1 GB RAM.
La acest nivel de preţ, unul dintre singurele puncte importante de pe lista de specificaţii este cantitatea de memorie RAM. Nu poţi să ai pretenţii din partea ecranului sau a chipset-ului, iar cu o memorie internă de 8 GB poţi să supravieţuieşti, mai ales dacă ai la dispoziţie şi un port microSD. Memoria RAM de 1 GB este însă foarte importantă. Dacă ar fi fost pe jumătate, unele aplicaţii uzuale ar fi fost greu de rulat, iar experienţa per ansamblu ar fi fost foarte afectată.
Conectorii lui E-Boda Impresspeed E350 sunt amplasaţi pe o singură latură, împreună cu butoanele. Observăm prezenţa unui conector dedicat pentru alimentare, însă lipseşte ieşirea video. O tabletă similară, testată în această vară, avea o ieşire video mini HDMI. Producătorul nu menţionează pe site-ul oficial dimensiunile sau greutatea tabletei, însă ea este disponibilă în magazine la preţul de 400 lei.
| Caracteristici Hardware | |
| Procesor | Rockchip RK3168 Dual Core 1,5 GHz |
| Procesor video | PowerVR SGX540 |
| Memorie RAM | 1 GB DDR3 |
| Memorie interna | 8 GB |
| Extensie spatiu stocare | microSD max. 32 GB |
| stick USB max. 32 GB | |
| Diagonala ecran | 7″ |
| Rezolutie ecran | 1024 x 600 pixeli |
| Tehnologie ecran | multitouch capacitiv cu 5 puncte |
| G-sensor | da |
| Camera WEB | frontala (VGA) |
| Difuzor audio | da |
| 3G | da, prin modem USB* |
| Conectivitate | USB |
| casti | |
| Tip carcasa | plastic |
| Autonomie baterie | 5 ore |
| Caracteristici Software | |
| Sistem de operare | Android 4.2 |
| Compatibilitate | Mouse si tastatura USB |
| Suport video | AVI, MPEG4, MPEG2, MKV |
| Suport audio | MP3, WMA, AAC, AC3, WAV, FLAC |
| Suport imagini | JPG, BMP, GIF, TIFF, PNG |
| Retea | Wi-Fi 802.11 b/g/n |
| Suport OpenGL | da |
| Redare Flash si HTML5 | da |





